Paradoxul lui Fermi

Universul este inimaginabil de mare și în aparenţă ar trebui să găzduiască un număr uriaş de planete capabile să susţină viața.

În pofida faptului că numai în galaxia Calea Lactee există miliarde de stele, ca să nu mai vorbim de cele din afara acesteia, oamenii de ştiinţă nu au descoperit nicio dovadă privind existenţa vreunei civilizații extraterestre.

Paradoxul lui Fermi se referă la contradicţia aparentă între probabilitatea de existenţă a unor civilizaţii extraterestre şi lipsa oricăror dovezi privind existenţa acestora.

Dacă universul este atât de mare, de ce nu am găsit viaţă în afara Terrei?

Aceasta este o întrebare pe care şi-a pus-o fizicianul Enrico Fermi într-o zi din 1950 când lua prânzul cu alți colegi, după o discuţie privitoare la OZN-uri. Spre deosebire de mulţi alţii, cercetătorul a folosit matematica pentru a aborda problema, scrie Cosmos Magazine.

 

  • Fermi a fost un savant de renume cu un set de calităţi rar întâlnite. A fost primul care a postulat existenţa neutrinului, a construit primul reactor nuclear şi a jucat un rol crucial în Proiectul Manhattan care a creat bomba atomică. De asemenea, a câştigat Premiul Nobel în 1938 şi a fost faimos pentru abilitatea sa de a estima răspunsuri bune la întrebări grele utilizând date puţine şi calcule aproximative (back-of-the-envelope calculation).

Conform lui Herbert York, care a fost prezent la acest prânz, Fermi şi-a susţinut argumentul cu unele calcule, dar nu a urmat întrebarea la modul serios. Această sarcină a rămas pentru astrofizicianul Michael Hart, care a realizat calcule riguroase într-o lucrare publicată în 1975.

Deşi „Paradoxul Fermi” este numele acceptat pentru argument, sunt persoane care susţin că ar fi trebuit să se numească „Paradoxul Hart”.

„Noi trăim undeva la margine, departe de zona metropolitană a centrului galactic”

Există câteva răspunsuri speculative cu privire la acest paradox. Unul este că suntem într-adevăr singuri. Pământul are condiţii unice pentru a susţine viaţa. Sau poate chiar conceptul de viaţă este limitat, altfel spus, extratereştrii pot fi atât de bizari încât nu-i putem recunoaşte ca formă de viaţă. O altă ipoteză este că alte civilizaţii ne ţin în întuneric întrucât nu am evoluat suficient pentru a face parte din comunitatea galactică. Posibilităţile sunt nelimitate, iar speculaţia va continua până se va găsi viaţă extraterestră (probabil şi după aceea).

Coversaţia din timpul prânzului cu privire la subiect s-a stins, conform lui Edward Teller, alt fizician care era prezent, cu concluzia că „în ceea ce priveşte galaxia, noi trăim undeva la margine, departe de zona metropolitană a centrului galactic”.

Printre oamenii de știință care au formulat o teorie asupra aparentei și paradoxalei lipse a extratereștrilor avansați, a civilizațiilor extraterestre, se numără și un fizician rus, Alexander Berezin, care activează la Universitatea Națională de Cercetare a Tehnologiei Electronice, Rusia

Teoria sa e cel puțin interesantă, dacă nu cumva e chiar rezolvarea Paradoxului lui Fermi. Fizicianul rus și-a rezumat teoria prin sintagma: „Primii intrați, ultimii ieșiți”. Mai precis, Berezin consideră că odată ce o civilizație atinge (prima) nivelul tehnologic care face posibilă explorarea și colonizarea altor sisteme solare, inevitabil acea civilizație avansată va nimici civilizațiile străine mai putin evoluate pe care le-ar întâlni, pe alte corpuri cerești. E posibil ca noi, oamenii, să dezvoltăm prima civilizație capabilă să efectueze călătorii interstelare (cel puțin în zona noastră de Univers). „Vecinii” noștri ar putea fi mai puțin avansați și de aceea nu dau semne de viață!

Dacă vom cugeta puțin la unele capitole din istoria omenirii, teoria fizicianului rus e plauzibilă. Contactul dintre două specii străine, care s-au dezvoltat în medii total diferite, ar putea fi cel puțin șocant, fiind foarte probabil ca, foarte rapid, specia mai slabă să fie agresată sau nimicită.

Omul n-a învățat să respecte nici măcar formele de viață alături de care viețuiește de milioane de ani, pe aceeași planetă. Cine ar putea oferi garanția că specia cea mai avansată tehnologic nu va abuza de puterea ce-i stă la dispoziție?! Nu întotdeauna forța e însoțită și de compasiune ori empatie, așa cum ar fi de dorit.

Totuși, teoria lui Berezin nu presupune neapărat existența unei specii extraterestre malefice. Și nici nu pornește de la ideea că oamenii ar distruge cu bună știință și exploata, în orice caz, toate speciile inferioare pe care le-ar întâlni (deși o mulțime de specii au dispărut, până acum, din cauza activităților umane). Dar distrugerile mai pot surveni și involuntar. E posibil, totodată, ca o civilizație extraterestră cu mult mai avansată să știe deja de existența noastră, să ne cunoască, chiar, foarte bine, în condițiile în care noi nici nu îi bănuim existența și formele de manifestare.

Sau este posibil ca o civilizație extraterestră dezvoltată la un nivel de neînchipuit pentru om să nu pună prea mult preț pe existența noastră. Chiar dacă orgoliul uman n-ar putea accepta decât anevoie o asemenea ipoteză, pentru o civilizație extraterestră avansată, realizările civilizației umane ar putea avea importanța pe care muncitorii ce construiesc un imobil de mari dimensiuni o acordă unui mușuroi de furnici aflat în apropiere, pe șantier. Tot ce au construit furnicile în ani de zile poate fi nimicit într-o clipită, de către un oarecare utilaj, fără păreri de rău și chiar fără a băga nimeni de seamă.

În prezent, există, după cum e bine știut, companii care defrișează Pădurea Amazoniană și îi exploatează resursele fără a le păsa prea mult că în acest fel pot fi distruse specii pe care oamenii de știință nici măcar nu au apucat să le cunoască. O civilizație superioară ne-ar putea distruge involuntar, într-o activitate de realizare a proiectelor proprii.

Scopurile unei civilizații extraterestre avansate pot fi cu mult mai importante pentru exponenții săi, comparativ cu existența speciei umane. Berezin sugerează că motivul pentru care mai existăm, ca specie, este că nu am ajuns niciodată, până acum, într-o poziție de mare vulnerabilitate similară cu aceea a furnicilor al căror mușuroi se află pe un teren ce urmează să fie nivelat pentru realizarea unei construcții. S-ar putea, însă, să ne aflăm, cândva, în postura celor care vor hotărî dacă unele specii extraterestre vor mai exista sau nu. Am putea să ajungem în postura de agresori ai unor specii inferioare ca inteligență, dezvoltate în alte zone ale Universului.

Explorarea Cosmosului, de către om, va porni de la cauze pragmatice, nu neapărat de la o puternică dorință de cunoaștere. Creșterea demografică atrage consum sporit de resurse. Împuținarea resurselor pământene va atrage eforturi pentru exploatarea resurselor de pe alte corpuri cerești și, ulterior, transformarea altor planete în medii propice vieții și civilizației umane, urmată de colonizare masivă. Acest model de expansiune e cel mai optimist scenariu, pentru specia umană, care ar putea ajunge, într-o bună zi, să colonizeze planete din vecinătate și să călătorească spre alte sisteme solare.

Întrebați dacă i-ar încânta descoperirea unei civilizații extraterestre avansate, unii dintre noi ar oferi un răspuns afirmativ, entuziast, neezitant. Însă avansul tehnologic și puterea ce derivă din acesta nu sunt, obligatoriu, acompaniate și de către milă ori bune intenții. De fapt, unii oameni de știință ne-au avertizat deja că e posibil ca extratereștrii să nu fie tocmai prietenoși… S-ar putea ca întâlnirile de gradul III sau IV să nu constituie cele mai agreabile experiențe, pentru protagoniștii lor umani!

Surse informații: ȘtiințaOnline și http://www.iflscience.com, wikipedia.org Autor: Tomi Tohaneanu