Patru elemente noi au fost adăugate Tabelului lui Mendeleev

Sursa:  Descoperă.ro Stiinta

 

Izotopii elementelor foarte grele, cu alte cuvinte, cele care conţin un număr foarte mare de protoni şi de neutroni în nucleu, sunt extrem de instabili, cu o perioadă de înjumătăţire de ordinul minutelor, secundelor sau chiar a miimilor de secundă. Ca urmare, ei nu se găsesc în stare naturală pentru că se descumpun rapid în nuclee mai uşoare; cel mai greu element „natural” este uraniul (92 de protoni în nucleu).

Pentru a se produce elemente cu mai mulţi protoni în nucleu decât uraniul – numite transuraniene – fizicienii bombardează diferiţi izotopi cunoscuţi cu ioni grei şi analizează radiaţiile emise în urma procesului pentru a se identifica semnătură specifică noilor elemente prezise de teorie. Măsurătorile sunt extrem de dificil de realizat; pe de o parte durata de viaţă a nucleelor proaspăt formate este foarte mică – pur şi simplu pot să dispară în câteva secunde, iar pe de alta, se produc foarte puţini atomi din speciile necunoscute. De aceea, de cele mai multe ori trec ani de zile de la primele indicii privind o nouă specie atomică şi până la confirmarea definitivă. De exemplu, unul dintre noile elemente, nihonium-ul, a fost detectat pentru prima oară în 2003, dar a fost nevoie de 13 ani pentru o confirmare definitivă a descoperirii.

Importanţa descoperirii noilor elemente vine din proprietăţile lor neobişnuite, Plutoniul, unul dintre primele găsite, este folosit frecvent pentru generarea de energie şi pentru construcţia de armament nuclear; roverul marţian Curiosity sau sonda New Horizon care a vizitat recent Pluto funcţionează datorită unor generatoare termoelectrice alimentate cu plutoniu. Un alt exemplu: mulţi dintre noi avem în casă dispozitive care funcţionează pe baza de americium 241, este vorba de banalele detectoare de fum. Pe de altă parte, studierea formării şi proprietăţilor noilor izotopi permite o mai bună înţelegere a procesului de formare a elementelor în stele şi, implicit, a evoluţiei Universului.

 

Începând din data de 8 noiembrie, tabelul periodic al elementelor, elaborat de Dmitri Mendeleev, a fost completat oficial cu patru noi simboluri, anunţă Biroul de presă al Uniunii Internaţionale de Chimie Pură şi Aplicată (IUPAC).

După cum informează VistaNews, cercetătorii au precizat că, începând de marţi, 8 noiembrie, simbolul cu numărul 113 este Nihonium, Nh. Nihonium în traducere din limba japoneză înseamnă Ţara Soarelui Răsare. Elementul 113 a fost descoperit de cercetătorii niponi de la Institutul RIKEN din Japonia.

Cel de-al 115-lea element chimic a fost denumit Moscovium, Mc. Denumirea a fost aleasă în cinstea regiunii Moscova, unde este amplasat Institutul pentru Cercetări Nucleare (IUCN), din oraşul Dubna. Elementul al 115-lea a fost descoperit de cercetătorii ruşi de la Institutul pentru Cercetări Nucleare din Dubna, regiunea Moscova, Rusia, care este un centru de cercetare internaţional unde au fost efectuate aceste experimente.

Simbolul chimic cu numărul 117 a fost inclus în tabelul Mendeleev sub denumirea de Tennesseen, ceea ce denotă o recunoaştere a cercetărilor efectuate de specialiştii în cercetarea elementelor super-grele de la Laboratorul Naţional Oak Ridge din Tennessee, din SUA, iar cel de-al 118-lea element este Oganessiin, descoperit de cercetătorul Iuri Oganessian, academician în cadrul Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă, care a contribuit enorm în descoperirea şi cercetarea chimică a acestui simbol chimic.

Tabelul lui Mendeleev

Sursa: Rador

Anunțuri

Despre gabionescu

Sunt pensionara. Am fost profesoara de fizica in Bucuresti. Imi place fizica, imi place sa-i fac si pe altii sa indrageasca fizica si imi plac copiii. Nu pot spune ca ma plictisesc la pensie. De cand am inceput sa scriu pe blog, caut mereu subiecte interesante, imagini frumoase si noutati in stiinta. M-as bucura daca as primi mai multe sugestii.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s