Marile PROVOCĂRI ale fizicienilor în anul 2016 – FOTO

DESCOPERA.ro

 

Anul 2016 ar putea fi unul al descoperirilor spectaculoase din lumea fizicii. De la identificarea unor noi particule şi până la explicarea structurii materiei negre, multe dintre întrebările oamenilor de ştiinţă  îşi aşteaptă încă răspunsul.

Iată care sunt cele mai importante probleme întâmpinate de fizicieni şi care ar putea fi rezolvate pe parcursul acestui an:

Descoperirea unei noi particule

Una dintre cele mai importante veşti ale anului trecut a reprezentat-o posibila descoperire a unei noi particule, identificată pe parcursul desfăşurării a două experimente separate, în cadrul LHC din Geneva.

Foto: general-fmv/ Shutterstock

Până în momentul de faţă, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să obţină dovezi solide referitoare la existenţa particulei, dat fiind faptul că există şansa ca o pătrime din semnalele receptate să fie emise de elemente aleatorii şi nu de unul concret. Cercetătorii nu sunt deloc optimişti în această privinţă, deoarece probabilitatea de a detecta noua particulă este de una la 3,5 milioane.

Fizicienii susţin că vor avea rezultate mai bune anul viitor. De-abia atunci ei vor obţine sufiente informaţii pentru a şti dacă semnalele primite au fost într-adevăr emise de particule noi şi de nu de unele deja studiate.

Undele gravitaţionale

În anul 1916 Albert Einstein a prezis existenţa unor fluctuaţii în curbura spaţiu-timp. Acestea au primit denumirea de „unde gravitaţionale”, datorită modului în care se propagă, asemenea unor unde. În 2014, astronomii britanici au anunţat descoperirea acestor unde, care apar în urma coliziunii stelelor neutronice, dar şi a supernovelor.

Foto: tumblr.com/ sciencesoup

Până în momentul de faţă, undele gravitaţionale au fost detectate doar în mod indirect, deoarece experimentele iniţiate de astronomi nu i-au putut ajuta să elucideze această enigmă. Multe dintre aceste încercări au fost realizate în cadrul Laser Interferometer Gravitational Wave Observatory  din SUA, însă acesta a fost inactiv în ultimii ani. Observatorul şi-a reluat activitatea în luna septembrie a anului trecut.

Materia întunecată

Este cunoscut faptul că aproximativ 80% din Universul cunoscut este format dintr-o formă misterioasă de materie, care nu emite și nu absoarbe  lumină sau radiațiile electromagnetice sau de altă natură făcând-o invizibilă pentru obiectivele telescoapelor. Oamenii de ştiinţă au denumit această structură drept „materie întunecată”.

Foto: fossbytes.com

Nici până acum, oamenii de ştiinţă nu şi-au putut da seama de modul în care materia întunecată apare şi evoluează. Cu toate acestea, fizicianul Saurya Das (cercetător în cadrul Universităţii din Lethbridge, Canada) susţine că această enigmă va fi elucidată în anul 2016.

Chiar în acest moment, mai multe detectoare subterane au fost amplasate pentru a detecta în mod direct materia întunecată. Detectoarele formează o reţea complexă, ce se întinde din Ontario (Canada) până în L’Aquila (Italia). Sistemul este capabil să absoarbă razele cosmice, în compoziţia cărora ar putea intra urme ale existenţei materiei întunecate.

Alte întrebări rămase fără răspuns

Una dintre cele mai importante lămuriri pe care le aşteaptă fizicienii se referă la existenţa particulelor subatomice cunoscute sub numele de pentaquark. Acestea sunt alcătuite din patru quarci (particule care nu se pot găsi în aceeaşi stare cuantică) şi un antiquarc legat împreună.

Foto: CERN/ LHCb Collaboration

O altă enigmă care va trebui elucidată este cunoscută sub numele de Teoria Supersimetriei. Conform acesteia, fiecare particulă de materie este însoţită de o particulă de antimaterie.

Nu în ultimul rând, oamenii de ştiinţă intenţionează să demonstreze valabilitatea teoriei relativităţii enunţate de Einstein la scară cosmică, deoarece a putut fi observată aplicabilitatea ei doar într-un spaţiu redus ca dimensiuni. Opinia curentă a specialiştilor se referă la faptul că acest experiment este imposibil de realizat, deoarece teoria nu ar putea fi aplicată la un nivel atât de complex.

Sursa: livescience.com

About gabionescu

Sunt pensionara. Am fost profesoara de fizica in Bucuresti. Imi place fizica, imi place sa-i fac si pe altii sa indrageasca fizica si imi plac copiii. Nu pot spune ca ma plictisesc la pensie. De cand am inceput sa scriu pe blog, caut mereu subiecte interesante, imagini frumoase si noutati in stiinta. M-as bucura daca as primi mai multe sugestii.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s