Fenomen bizar la Cernobîl, plantele nu se mai descompun-articol publicat in Stiinta si Tehnica.

28.03.2014 | articol scris de Adrian Nicolae

 

La aproape 30 de ani de la producerea catastrofei de Cernobîl, orașul ucrainean încă prezintă numeroase mistere pentru oamenii de știință. Una dintre ciudățeniile descoperite de cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Sud, împreună cu omologii lor de la Universitatea Paris-Sud, este aceea că plantele moarte din zona contaminată nu se mai descompun în ritmul normal.

„Dacă un copac ar fi căzut în curtea mea, în mai puțin de 10 ani ar fi dispărut complet. În cel mai fericit caz, în urma lui ar fi rămas o grămadă de rumeguș. În schimb, la Cernobîl, copacii, frunzele, într-un cuvânt plantele care au fost fost ucise de explozia din 1986, încă zac la pământ ca și cum ar fi căzut acolo cu puțin timp în urmă”, afirmă Tim Mousseau, profesor de biologie la universitatea americană.

Mousseau și colegul său francez Anders Møller și-au întreprins mare parte dintre studii în Pădurea Roșie, o zonă împădurită din apropiere de Cernobîl, acolo unde copacii capătă culoarea roșie-brună înainte de a muri. Mai mult, aceștia par nealterați chiar și la decenii bune după moarte.

Biologii francezi și americani au colectat sute de mostre de frunze moarte din păduri neafectate de radiații și le-au împrăștiat în zona Cernobîlului. După nouă luni de așteptare, cercetătorii au reexaminat zona, descoperind că plantele prezentau cu 40% mai puține semne de descompunere decât în mod normal.

„Gradul de descompunere a fost direct proporțional cu gradul de contaminare al fiecărui loc vizat de noi. Însă pericolul cel mai mare este cel al izbucnirii unui incendiu. Copacii și plantele moarte din ultimii 28 de ani oferă un combustibil ideal, iar un foc necontrolat ar duce la răspândirea cesiului radioactiv și a altor contaminanți în întreaga regiune”, adaugă Tim Mousseau, citat de jurnalul de specialitate, Oecologia.

Conform celor doi specialiști, ciudățenia de la Cernobîl poate fi explicată prin efectul radiațiilor asupra microorganismelor. ”Este deja cunoscut efectul nefast al acestora asupra organismelor microscopice, așa cum, recent, s-a descoperit că radioterapiile folosite în lupta împotriva cancerului reduc populația de bacterii benefice din intestine. Extrapolând, putem spune că același lucru se întâmplă de 28 de ani la Cernobîl”, concluzionează Mousseau

https://i0.wp.com/stiintasitehnica.com/wp-content/uploads/2014/03/cernobil-650x422.jpg

About gabionescu

Sunt pensionara. Am fost profesoara de fizica in Bucuresti. Imi place fizica, imi place sa-i fac si pe altii sa indrageasca fizica si imi plac copiii. Nu pot spune ca ma plictisesc la pensie. De cand am inceput sa scriu pe blog, caut mereu subiecte interesante, imagini frumoase si noutati in stiinta. M-as bucura daca as primi mai multe sugestii.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s