NASA avertizează……..

Despre Soare si explozii solare am mai scris. Anul acesta, 2013, este anul in care activitatea solară este maximă. Această activitate este periodică repetându-se la aproximativ 11 ani si jumatae. Zilele trecute, pe 13 si 14 Mai, au avut loc  eruptii solare de foarte mare intensitate. Citez din MonitorulCj.ro .anuntul făcut de NASA;

`Trei mari erupţii solare au avut loc în decurs de 24 de ore – luni şi marţi -,  13 și 14 Mai ,dintre care una a fost cea mai puternică din acest an, a anunţat miercuri seara NASA, care arată pe site-ul său imagini spectaculoase ale acestor fenomene, relatează AFP.

Cea mai importantă erupţie solară anterioară din 2013 a avut loc în luna aprilie.

Cele trei erupţii solare observate luni şi marţi sunt din aşa-zisa categorie X, care corespunde gradului cu cea mai mare intensitate în cazul unor astfel de fenomene. Ele sunt primele din acest grup din acest an, a precizat agenţia spaţială americană.

Creşterea ca număr şi intensitate a erupţiilor solare corespunde începutului unui nou ciclu de activitate a Soarelui, care va atinge maximum în 2013. Soarele cunoaşte alternativ cicluri de 11 ani de activitate şi de calm.

Fenomene de vânt solar însoţit de radiaţii puternice care rezultă din ejecţiile de masă coronală provoacă furtuni geomagnetice care interacţionează cu câmpul magnetic terestru. Ele produc aurore boreale şi australe, dar pot perturba temporar reţeaua electrică, comunicaţiile prin satelit şi radio. Cel mai adesea, câmpul magnetic terestru permite protejarea planetei.

Erupţia solară observată în aprilie, care a antrenat perturbări ale telecomunicaţiilor, a fost mult mai slabă decât cele de luni şi marţi, care nu s-au produs totuşi în direcţia Terrei”

60488971

.

O cortina de lumini verzi a fost  vizibilă în Ianuarie 2012. pe cerul din Scotia si nordul Angliei, datorită exploziilor solare.

Explozii solare

Explozii solare

images                                               Jeturi de materie solara, de plasma.

jeturi de plasma (materie solara)

j

De obicei, aurora boreala, care lumineaza cerul din nordul Laponiei, nu e vizibila atat de spre sud. Dar se intampla ca, in cazuri extrem de rare, si scotienii sa se poata bucura de luminile stralucitoare.

Nu e doar un fenomen astronomic, cauzat de explozia solara recenta, ci si unul turistic. Mai ales ca astronomii anunta ca luminile vor fi vizibile cateva zile de-acum incolo.

Multe persoane cu care am vorbit in ultimul timp s-au plâns că nu au putut dormi noaptea și altele că se simt cam amețite. Oare să fie din cauza acestor fenomene?

About gabionescu

Sunt pensionara. Am fost profesoara de fizica in Bucuresti. Imi place fizica, imi place sa-i fac si pe altii sa indrageasca fizica si imi plac copiii. Nu pot spune ca ma plictisesc la pensie. De cand am inceput sa scriu pe blog, caut mereu subiecte interesante, imagini frumoase si noutati in stiinta. M-as bucura daca as primi mai multe sugestii.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s