Descoperiri intamplatoare

Pentru a face descoperiri importante, şansa nu este de ajuns. Cercetătorul sau inventatorul trebuie să aibă o minte deschisă şi pregătită, pentru a depista şi înţelege importanţa unei descoperiri întâmplătoare şi de a o folosi constructiv. După cum spunea savantul francez Louis Pasteur: “În domeniul observaţiei, şansa îi favorizează pe cei cu mintea pregătită.” Deşi cuvintele acestea au fost spuse în 1854, la inaugurarea Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Lille, citatul este relevant şi în zilele noastre.

Educaţia ştiinţifică joacă un rol crucial în dezvoltarea unor minţi deschise, informate şi analitice, minţi ce vor face marile descoperiri ale viitorului.” Deschideţi-vă urechile şi mintea şi poate că într-o zi voi veţi fi cei care vor exclama Evrika!”

Căutând nemurirea, chinezii au dat peste praful de puşcă

În mod ironic, cea mai ucigătoare armă până la apariţia bombei atomice fost descoperită în urma visului de a obţine nemurirea. În jurul anului 850, alchimiştii chinezi urmăreau să găsească elixire de prelungire a vieţii, însă eforturile lor nu s-au bucurat de succes. Au dat în schimb, involuntar, peste reţeta prafului de puşcă, invenţia care a transformat radical faţa războaielor şi a dus la apariţia unor arme noi, precum puştile, tunurile şi grenadele.

1888. Heinrich Hertz si undele radio

In 1888, o scanteie a palpait intr-un laborator intunecat din Germania, gata pregatita pentru a impulsiona inceputul unei revolutii tehnologice de o amploare fara precedent. Heinrich Hertz, 31 de ani, fizician la Institutul Tehnic din Karlsruhe, tocmai construise un circuit electric capabil sa produca scantei. Cativa metri mai incolo insa, intr-un colt al laboratorului sau, un dispozitiv receptor  capta efectul acestora prin fenomenul de inductie.

Hertz descoperise astfel existenta unor unde invizibile, de natura electromagnetica, in stare sa calatoreasca cu viteza luminii chiar si prin aer. Prezise matematic de catre fizicianul James Clerk Maxwell, cu 15 ani inainte de a fi descoperite de Hertz, aceste unde au devenit baza comunicatiilor radio si TV din prezent.

De la „razele catodice”  la  „razele X”.

In ultima saptamana a anului  1895, intr-o revista a societatii fizico-medicale din Germania, a aparut un articol intitulat „Despre un nou fel de raze” si purta semnatura Wilhelm Konrad Roentgen. Cu putin timp inainte, fizicienii isi indreptasera atentia catre studiul trecerii electricitatii prin gaze. Domeniul dscarcarilor electrice in gaze se intinde de la micile scantei ce pot sa apara cand ne pieptenam pana la puternicile fulgere din timpul furtunilor. Crookes a aratat ca fenomenul poate avea loc mult mai pasnic daca se produce intr-un tub prevazut cu doi electrozi la capete, in care se poate micsora presiunea. Pentru o presiune foarte redusa aspectul luminos al descarcarii dispare dar, pe peretele opus catodului, apare o pata fluorescenta galben-verzuie. Au fost descoperite Razele catodice care sunt fluxuri de electroni ce pleaca de la catod, perpendicular pe suprafata lui indiferent de pozitia anodului. Ele sunt oprite de corpurile din calea lor si nuies din tubul de sticla unde are loc descarcarea. Roentgen efectua si el o serie de experiente cu radiatiile catodice si a observat ca un ecran acoperit cu un strat de sare de bariu care se afla in apropiere, devenea stralucitor ori de cate ori in tub se producea o descarcare. Cand a pus mana in dreptul petei fluorescnte de pe peretele tubului Crookes, pe ecran a aparut conturul slab al mainii si al oaselor palmei iar cand a asezat o geanta, s-a putut vedea calar continutul acesteia. Cu ajutorul unei placi fotografice invelita in hartie neagra, obtine „prima fotografie a mainii fara carne”.

Prima radiografie

Era emisa o noua radiatie care putea sa strabata cu usurinta materialele care erau opace pentru lumina obisnuita. Au fost descoperite „radiatiile X”. Medicii au inteles imediat imensul folos pe care pe care il poate trage medicina de pe urma proprietatilor radiatiilor X de a strabate diferitele corpuri. Toti cunoastem astazi termenii de radioscopie si radiografie. Aplicatiile acestor radiatii sunt  folosite astazi in mult mai multe domenii, nu numai in medicina.

Cateva intamplari amuzante petrecute imediat dupa descoperirea misterioaselor raze X. Odata, Roentgen a primit o scrisoare in care autorul il roaga sa-i trimita cateva raze X si sa-l invete sa le foloseasca deoarece in pieptul sau s-a oprit un glonte de revolver si ar vra sa afle locul in care se afla acesta. Roentgen a ras mult citind scrisoarea si, pana la urma, i-a raspuns astfel : „Din pacate, in prezent, nu am rezerve de raze X. In afara de aceasta, transmiterea lor este un lucru comlpicat. Sa procedam mai simplu: trimiteti-mi cosul pieptului dumneavoastra”. Un an mai tarziu, una din firmele londoneze a inceput sa vanda cu multa reclama lenjerie care „protejeaza corpul impotriva patrunderii teribilelor raze”.

De la Radiatiile Roentgen la Radioactivitate.

Descoperirea misterioaselor raze X facuta de Roentgen la sfarsitul anului 1895 a starnit interesul multor oameni de stiinta printre care si Henry Becquerel. Tot in acea perioada savantii se ocupau intens de fenomenul de fluorescenta: unele substante devin luminiscente dupa ce sunt expuse la lumina. Becquerel observase ca razele X apar in acea portiune a tubului de descarcare in care sticla devenise galben-verzuie, era fluorescenta. El isi pune intrebarea daca nu cumva fluorescenta este cauza aparitiei razelor X. Deoarece exista si alte substante care devin fluorescente cand sunt expuse la lumina Soarelui, ar fi posibil sa se obtina aceste radiatii si cu ajutorul lor. A folosit o sare de Uraniu care, dupa expunere la Soare, capata o luminozitate galben-verzuie. Invelind sarea in hartie neagra, a pus-o pe o placa fotografica intr-un dulap intunecat. Dupa developare, pe placa fotografica se putea vedea clar conturul cristalului de sare de Uraniu. Se parea ca totul este corect. Dupa cateva zile insa, Becquerel a constatat un fapt ciudat: el pastrase intr-un sertar intunecos o placa fotografica in hartie neagra pe care se gasea un cristal din sarea de Uraniu care nu fusese expus la lumina. Developand placa, a constatat ca si pe aceasta aparea imaginea cristalului de sare. A folosit mai multe combinatii ale Uraniului care fusesera pastrate la intuneric si rezultatul a fost acelasi: Uraniul emite permanent radiatii indiferent de conditiile chimice si fizice in care se gaseste. Aceste radiatii trec prin straturi mult mai groase de substanta decat razele X. Becquerel, impreuna cu sotii Marie si Pierre Curie, studiind acest fenomen, au descoperit Radioactivitatea- fenomenul prin care un element emite spontan si continuu radiatii.

M-am oprit doar asupra catorva descoperiri „intamplatoare” din fizica. Sigur ca astfel de descoperiri au avut loc si in alte domenii, in medicina, in chimie, in biologie etc.

About gabionescu

Sunt pensionara. Am fost profesoara de fizica in Bucuresti. Imi place fizica, imi place sa-i fac si pe altii sa indrageasca fizica si imi plac copiii. Nu pot spune ca ma plictisesc la pensie. De cand am inceput sa scriu pe blog, caut mereu subiecte interesante, imagini frumoase si noutati in stiinta. M-as bucura daca as primi mai multe sugestii.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s